Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor (CNPC) a emis un avertisment privind riscurile asociate achiziționării produselor alimentare și nealimentare din locuri sau surse neautorizate, care pot pune în pericol viața, sănătatea și interesele economice ale consumatorilor.
Potrivit CNPC, comercializarea neconformă a produselor – în condiții insalubre, fără respectarea normelor de igienă, a regimului de temperatură sau fără informațiile obligatorii – reprezintă încălcări grave ale legislației și afectează drepturile fundamentale ale consumatorilor. Lipsa documentelor fiscale, a garanțiilor pentru produsele nealimentare și utilizarea mijloacelor de măsurare neverificate metrologic constituie alte riscuri majore.
Centrul recomandă consumatorilor să procure produse doar din locuri autorizate, să solicite și să păstreze bonul fiscal, să verifice condițiile de păstrare a alimentelor, să solicite garanție și instrucțiuni pentru produsele nealimentare și să evite comercianții ambulanți, care nu asigură trasabilitatea și conformitatea produselor.
CNPC va continua acțiunile de monitorizare, informare și prevenție, în colaborare cu instituțiile competente și mass-media, pentru protejarea consumatorilor și descurajarea practicilor ilicite de comercializare.