La Pepeni, raionul Sîngerei, o dronă de tip Gerbera a intrat astăzi în atenția autorităților, după ce a fost adusă în sat de bărbatul care a găsit-o sâmbătă pe un deal din apropiere. Aparatul fusese deja dezmembrat în weekend, fără ca Poliția să fie anunțată, iar motorul și celelalte componente fuseseră scoase între timp.
Potrivit primului comunicat, „astăzi, în localitatea Pepeni, a fost observată o dronă, care nu era activă și nu se afla în zbor”. Polițiștii s-au deplasat pentru verificări și au stabilit că bărbatul care o găsise „a decis să transporte obiectul acasă, fără a anunța autoritățile”.
Specialiștii Secției Tehnico-Explozive urmează să examineze aparatul în condiții speciale pentru a stabili caracteristicile tehnice și eventualele riscuri.
Într-un al doilea comunicat, Poliția a precizat că drona fusese dezmembrată sâmbătă: „doi bărbați au dezmembrat drona, scoțând motorul și restul pieselor acesteia”. Astăzi, obiectul propriu-zis a fost adus în sat, iar polițiștii au intervenit pentru a evalua situația. Toate piesele componente au fost găsite la domiciliul unuia dintre bărbați.
Oamenii legii au stabilit că aparatul este un model Gerbera, utilizat pentru inducerea în eroare. Conform comunicatului, sistemul „poate fi folosit atât ca mijloc improvizat de atac, cât și pentru misiuni de observare și culegere de informații, inclusiv pentru identificarea mijloacelor de apărare antiaeriană și monitorizarea impactului altor platforme aeriene”.
Poliția precizează că piesele identificate „nu conțin explozibil” și că drona „nu a prezentat pericol pentru siguranță publică”.
Câteva zile în urmă, o dronă a fost descoperită și la Florești, pe acoperișul adăpostului în care stau paznicii unei livezi. În aceeași zi, o dronă a survolat și spațiul aerian al României, iar fragmente au fost descoperite în județul Vaslui.