Președintele PDCM și deputat în Parlament, Ion Chicu, a prezentat inițiativa legislativă a fracțiunii Alternativa prin care conducătorii instituțiilor media finanțate din bugetul de stat sau din proiecte de asistență externă ar urma să fie obligați să depună declarații de avere și interese personale. Potrivit lui, proiectul a urmărit creșterea transparenței în gestionarea fondurilor publice destinate mass-media.
Ion Chicu a declarat că obiectivul inițiativei a fost „de a aduce mai multă transparență și echitate în utilizarea banilor publici, dar și a celor provenite din diferite proiecte cu finanțare externă”, subliniind că este vorba despre „mijloacele financiare acordate de la bugetul de stat dar și alte surse de finanțare pentru instituțiile mass-media”.
El a criticat nivelul actual al transparenței privind finanțarea presei și a afirmat că „ultima perioadă guvernarea PASS alocă sume impresionante de bani publici pentru instituții mass-media”. Totodată, Chicu a adăugat că sprijinul financiar pentru presă este binevenit, însă condiționat de transparență: „Noi salutăm acordarea acestui suport, menit să consolideze independența presei, dar credem că obiectivul de sporire a independenței presei prin alocarea banilor publici poate fi atins doar dacă este asigurată transparența acestui proces.”
Potrivit lui Ion Chicu, legislația actuală conține lacune importante: „Cadrul normativ actual […] nu se aplică tuturor subiecților de drept care au venituri din proiecte finanțate din bugetul de stat sau din proiecte de asistență externă […]. Aceste lacune afectează principiul transparenței finanțării cheltuielilor din bugetul de stat, precum și a finanțărilor de pe extern.”
În acest context, Chicu a anunțat înregistrarea unui proiect de modificare a Legii nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, prin care lista subiecților obligați la depunerea declarațiilor ar fi completată cu următoarea categorie:
„e6) fondatorii, conducătorii, membrii organelor de conducere și executive, membrii organelor de supraveghere și de control și angajații furnizorilor de servicii media audiovizuale, publicaţiilor periodice, agenţiilor de presă și organizațiilor necomerciale finanțate de la bugetul de stat și din proiecte de asistență externă, inclusiv programe de cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională, cu excepția angajaților care desfășoară activități auxiliare – de secretariat, de protocol, administrativ-gospodărești, tehnice.”
Ion Chicu a menționat și necesitatea sporirii transparenței în implementarea proiectelor de asistență externă, precizând introducerea unei noi categorii:
„e7) persoanele desemnate prin act administrativ și persoanele angajate în bază de contract, pentru a face parte din echipa de proiect de asistență externă, finanțat din granturi acordate Guvernului sau instituțiilor finanțate de la buget și/sau din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, inclusiv persoanelor remunerate din cadrul programelor de cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională.”
Proiectul a fost depus în Parlament, iar Ion Chicu a susținut că aceste modificări ar contribui la creșterea transparenței în gestionarea banilor publici și a fondurilor externe destinate mass-media și proiectelor publice.