Polițiștii au găsit droguri în valoare de peste 200 mii de lei, în urma unor percheziții efectuate în Drochia

Angajații Secției Investigații Infracțiuni din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia au efectuat o percheziție autorizată la domiciliul unui bărbat de 42 de ani, locuitor al raionului, anterior cercetat pentru infracțiuni similare, pe baza informațiilor privind consumul și comercializarea drogurilor.

În urma percheziției, au fost depistate și ridicate droguri de origine vegetală, în valoare estimată la 200 000 de lei, precum și accesorii destinate consumului acestora.

Substanțele și obiectele ridicate au fost transmise spre expertiză la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.

Polițiștii continuă măsurile speciale de investigație pentru identificarea și documentarea altor persoane implicate în traficul de droguri.

Total
0
Shares
Total
0
Share