Poliția caută o tânără dispărută în Chișinău

Inspectoratul de Poliție Centru din municipiul Chișinău solicită ajutorul cetățenilor pentru găsirea unei tinere de 26 de ani, dispărută de două zile.

Potrivit informațiilor preliminare, aceasta a părăsit domiciliul în noaptea de miercuri, 3 decembrie, în jurul orei 01:25, îndreptându-se într-o direcție necunoscută. De atunci, familia și autoritățile nu cunosc locul în care s-ar putea afla.

La momentul dispariției, tânăra avea înălțimea de 1,8 metri și purta o vestă roz, blugi albaștri, adidași albi cu accente roz, un hanorac cu glugă alb-suriu și un rucsac roz deschis.

Persoanele care pot oferi informații despre locul unde se află tânăra sunt rugate să contacteze poliția imediat.

Total
0
Shares
Total
0
Share