CNA a anunțat lansarea Săptămânii Anticorupție

Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță lansarea săptămânii anticorupție, organizată cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție, în 9 decembrie. Scopul activităților este creșterea gradului de conștientizare și responsabilizare a societății și a tinerilor privind riscurile și impactul corupției.

Săptămâna debutează marți, 9 decembrie, cu o întrevedere cu partenerii de dezvoltare ai CNA, urmată de o sesiune informativă pentru deputați și membrii secretariatului Parlamentului, intitulată ”Integritate pentru Buna Guvernare”, care va avea loc în sala de plen a Legislativului.

Cu această ocazie, doi ofițeri CNA, însoțiți de voluntari anticorupție, vor participa la instruiri tematice la Academia Internațională Anticorupție IACA din Austria. În 10 decembrie, voluntarii vor organiza o sesiune de informare în cadrul Conferinței anticorupție sub egida OSCE, la Viena.

De asemenea, va fi organizată o Zi a ușilor deschise pentru elevi și studenți, care vor discuta cu ofițerii anticorupție, vor participa la sesiuni informative și vor face turul instituției. Săptămâna se va încheia cu o Cafenea anticorupție pentru tineri, subliniind necesitatea unui efort comun în lupta împotriva corupției.

În fiecare an, Republica Moldova marchează Ziua Internațională Anticorupție prin evenimente care evidențiază progresele și provocările autorităților în prevenirea și combaterea corupției.

Total
0
Shares
Total
0
Share