Ucraina și Statele Unite au înregistrat „progrese semnificative” în cadrul negocierilor desfășurate la Berlin, a anunțat trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steven Witkoff. Potrivit acestuia, consultările privind o posibilă încetare a focului în Ucraina au durat peste 5 ore și au avut loc în capitala Germaniei, scrie DW.
La discuții au participat și Jared Kushner, ginerele și consilierul președintelui Trump, precum și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Conform unei postări publicate de Steven Witkoff pe platforma X, părțile au discutat un plan de pace în 20 de puncte, chestiuni economice și alte subiecte. În același mesaj se menționează că o nouă întâlnire este programată pentru ziua următoare.
La începutul negocierilor a fost prezent și cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, însă, potrivit agenției dpa, acesta a părăsit ulterior reuniunea, lăsând în locul său un reprezentant.