Numărul salariaților din Republica Moldova a ajuns la 642 000 de persoane la finalul anului 2025, cel mai înalt nivel din ultimii 15 ani, potrivit unei analize prezentate de expertul economic Veaceslav Ioniță. Creșterea față de anul precedent este de aproximativ 9 500 de angajați, cea mai mare din ultimii trei ani.
Expertul a explicat că majorarea nu reflectă crearea de noi locuri de muncă, ci legalizarea muncii informale. „Persoane care activau anterior «la negru» au fost incluse în economia oficială, în special în sectorul comerțului, unde s-a înregistrat cea mai mare creștere a angajaților cu contracte de muncă”, a spus Ioniță.
Datele arată că în ultimii trei ani aproximativ 18 000 de persoane au trecut din economia informală în cea formală, iar sectorul neobservat al economiei s-a redus cu circa 95 000 de persoane. Diferența de aproximativ 77 000 de persoane nu se regăsește în economia formală, indicând o ieșire masivă de pe piața muncii cauzată de emigrare sau pensionare.
În ciuda creșterii numărului de salariați, populația totală ocupată a scăzut, iar piața muncii rămâne afectată de criza demografică și migrația forței de muncă. Ioniță avertizează că, fără politici eficiente de stimulare a ocupării și reducere a emigrării, Moldova riscă să piardă în continuare forță de muncă activă, în ciuda unor statistici aparent favorabile.
”Ultima dată, noi am avut o creștere similară, prima și unica dată față de 2025 a fost doar în 2018… Dar în 2018 am avut 14,1 creștere”, a adăugat expertul.