Un bărbat în vârstă de 69 de ani a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II, după ce un incendiu a izbucnit luni, 15 decembrie, într-o parcare individuală de pe strada Ginta Latină 20 din municipiul Chișinău.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, flăcările au cuprins o construcție auxiliară de aproximativ 20 de metri pătrați, unde erau depozitate bunuri personale. La momentul producerii incendiului, în interior nu se aflau persoane.
”Incendiul a fost localizat în scurt timp, iar proprietarul construcției a suferit arsuri de gradul II pe suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul medical de urgență și transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, precizează salvatorii.
Două echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea focului, stabilind rapid situația și prevenind extinderea incendiului. Cauza și circumstanțele producerii acestuia urmează să fie investigate de specialiști.
De la începutul anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 1 590 de incendii, soldate cu 97 de decese. Numai în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 31 de situații de risc.