Copiatul la examene, utilizarea inteligenței artificiale fără respectarea regulilor academice și cazurile de corupție continuă să fie prezente în universitățile din Republica Moldova, arată un studiu realizat de Magenta Consulting pentru Ministerul Educației și Cercetării. Studiul a analizat nivelul integrității academice în șase instituții de învățământ superior din țară.
Potrivit cercetării, peste un sfert dintre studenți afirmă că oferirea de copiat colegilor la examene ”cu siguranță s-a întâmplat”, iar aproape 23% recunosc că s-a copiat efectiv. În același timp, 37% dintre respondenți spun că inteligența artificială este folosită pentru a genera texte sau idei fără a fi indicată contribuția IA, iar 31% declară că IA este utilizată pentru reformularea textelor ca să evite detectarea plagiatului.
Studiul arată și existența unor practici de corupție: 7% dintre studenți afirmă că în universitatea lor s-au oferit sau s-au luat mită pentru note sau promovarea anului, iar 9% spun că există cazuri de cumpărare a tezelor de licență sau master. Totodată, 19% indică favoritismul cadrelor didactice în procesul de evaluare a studenților.
Deși aceste comportamente sunt răspândite, majoritatea studenților și profesorilor le percep ca fiind foarte grave. Peste jumătate dintre studenți consideră extrem de serioase faptele de plagiat, fraudă academică sau utilizare abuzivă a IA, iar în rândul cadrelor didactice ponderea celor care condamnă ferm aceste practici depășește 85%.
Indicele general al integrității academice, calculat pe o scară de la 1 la 10, variază între 6,64 și 8,47. Cele mai bune scoruri au fost obținute de Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți și Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”, în timp ce Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” se află la limita inferioară a clasamentului.
Studiul a fost realizat între octombrie și noiembrie 2025, pe un eșantion de peste 3 600 de studenți și 400 de cadre didactice din cele șase universități.