Dmitri Constantinov a fost condamnat la 12 ani de închisoare, iar locul aflării lui nu este cunoscut

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru abuz de putere și delapidări de milioane de lei. Informația a fost confirmată pentru IPN de responsabilul pentru comunicare din cadrul Procuratura Generală, Violina Moraru. Procurorii solicitaseră inițial o pedeapsă de 13 ani.

Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului de Judecătoria Comrat. Surse din instituțiile de securitate și ordine publică au declarat că Dmitri Constantinov „posibil să nu mai fie în țară”, menționând că, în prezent, nu este clar cu exactitate unde s-ar putea afla.

Potrivit anchetei, în perioada 2017–2020, Dmitri Constantinov, în calitate de director al unei societăți comerciale din Comrat, împreună cu alte persoane, ar fi autorizat transferuri nejustificate de fonduri către o entitate controlată de o persoană apropiată lui, prin încheierea unor contracte fictive. Acțiunile ar fi dus compania în stare de insolvență și ar fi cauzat prejudicii fondatorilor de peste 46 de milioane de lei. De asemenea, acesta este acuzat de delapidarea averii străine, prejudiciind un fondator cu peste 600000 de lei.

În cadrul urmăririi penale, pentru asigurarea confiscării bunurilor infracționale și repararea prejudiciilor, au fost aplicate sechestre pe imobile în valoare de peste 46 de milioane de lei, ale căror beneficiar efectiv este Dmitri Constantinov.

În aprilie 2024, fostul șef al Adunării Populare de la Comrat a rămas fără pașaport diplomatic, după ce s-a întors de la Moscova, unde s-a întâlnit cu oligarhul fugar Ilan Șor.

Dmitri Constantinov a demisionat din funcția de președinte al Adunării Populare a Găgăuziei pe 14 noiembrie, demisia fiind confirmată pe 27 noiembrie prin votul deputaților de la Comrat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share