Un tânăr de 23 de ani a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, fiind recunoscut vinovat de comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv furt, răpirea unui mijloc de transport, conducerea unui vehicul în stare de ebrietate și fals în declarații. Sentința a fost pronunțată de instanța de judecată, anunță Procuratura municipiul Chișinău.
Pe lângă pedeapsa privativă de libertate, instanța a dispus interzicerea dreptului de a exercita activități în sfera publică și de a ocupa anumite funcții publice pentru un termen de 3 ani. Condamnatul își va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit acuzării, în noiembrie 2024, inculpatul a pătruns într-o debara din subsolul blocului locativ în care locuia, în municipiul Chișinău, de unde a sustras o trotinetă electrică și mai multe sticle de vin și spumant, după care a părăsit locul faptei.
Ulterior, pe 24 ianuarie 2025, acesta a pătruns fără drept într-un autocar cu numere de înmatriculare ucrainene, parcat într-o intersecție din capitală, a pornit motorul și a încercat să plece, fiind însă oprit imediat de poliție.
În urma verificărilor, s-a constatat că inculpatul nu deținea permis de conducere și se afla în stare de ebrietate alcoolică. Testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 0,61 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Totodată, acesta a furnizat intenționat date de identitate false, consemnate în actele oficiale, pe care ulterior le-a semnat.
Inculpatul și-a recunoscut parțial vina. Sentința nu este definitivă, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.