Peste 142 milioane de lei, cheltuite în 2025 din fondurile AOAM pentru tratamentul locuitorilor din regiunea transnistreană

Potrivit datelor furnizate de Compania Națională de Asigurări în Medicină, la situația din 31 decembrie 2025, în Sistemul Informațional „Asigurarea obligatorie de asistență medicală” (AOAM) erau înregistrați 74 500 de cetățeni ai Republicii Moldova cu domiciliul în regiunea transnistreană.

Dintre aceștia, 61 851 de persoane erau asigurate de Guvern, inclusiv 36 252 de copii cu vârsta de până la 18 ani, 2 582 de persoane fizice au achitat în mod individual prima de asigurare medicală, iar 10 067 de persoane erau angajate în entități înregistrate în Registrul de Stat al Republicii Moldova.

La finele anului 2025, pe listele medicilor de familie din instituțiile medico-sanitare care oferă asistență medicală primară în cadrul sistemului AOAM erau înscrise 50 421 de persoane cu domiciliul în regiunea transnistreană. Dintre acestea, 29 060 erau persoane asigurate, iar 21 361 neasigurate.

În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, potrivit datelor prezentate din sistemul informațional „eRețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”, 8 283 de persoane din raioanele de est ale Republicii Moldova au beneficiat de articole medicale compensate, valoarea totală a plăților efectuate din fondurile AOAM fiind de 23,15 milioane de lei.

Potrivit structurii cheltuielilor pentru medicamente și dispozitive medicale compensate, cele mai solicitate au fost medicamentele utilizate în tratamentul afecțiunilor cronice cu impact major asupra sănătății populației, în special maladiile cardiovasculare și diabetul zaharat.

În același timp, în 2025, în cadrul a 63 de prestatori de servicii medicale spitalicești, au fost tratate 6 456 de cazuri, cu alocarea unui buget total de 119,48 milioane de lei. Este de menționat că, prin programele speciale de tratament au fost oferite servicii de cardiologie intervențională, protezare a aparatului locomotor, chirurgie endovasculară, implanturi și alte intervenții, toate finanțate din fondurile AOAM.

Asigurarea accesului egal la servicii medicale esențiale pentru toți cetățenii, indiferent de domiciliu pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv pentru locuitorii din stânga Nistrului și municipiul Bender, contribuie semnificativ la protejarea sănătății și a vieții tuturor persoanelor, asigurarea respectării dreptului lor la sănătate și la primirea asistenței medicale necesare, precum și stimulează întărirea coeziunii sociale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share