Un sudor, din stânga Nistrului, a suferit traumatisme grave după ce a fost prins sub roțile unui camion

Un bărbat de 56 de ani a fost grav rănit după ce a fost prins sub roțile unui camion la un atelier de reparații auto din stânga Nistru. Incidentul s-a soldat cu traumatisme la coloana vertebrală și la ambele picioare.

Potrivit martorilor, muncitorul, sudor de profesie, efectua lucrări la vehiculul de mare tonaj. Camionul fusese ridicat și roțile blocat printr-un mecanism special. În timp ce încerca să ajungă într-o zonă mai greu accesibilă de sub vehicul, s-a decis ridicarea suplimentară a camionului, însă mecanismul de blocare a roților a cedat.

Bărbatul nu a reușit să iasă de sub camion și a ajuns sub una dintre roțile care se roteau, suferind multiple traumatisme. Autoritățile și serviciile medicale au fost sesizate pentru acordarea asistenței de urgență.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share