MEC a aprobat noi reguli de evaluare a elevilor

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat modificări la Regulamentul privind evaluarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul general, cu scopul de a clarifica regulile pentru elevi, a reduce birocrația pentru profesori și a asigura o evaluare mai corectă.

Potrivit noilor prevederi, fiecare elev trebuie să aibă minimum două note pe semestru, dintre care una obligatoriu la evaluarea sumativă. Regulamentul definește clar statutul elevului – promovat, corigent sau amânat – și elimină complet repetarea anului de studii.

Profesorii beneficiază de mai multă autonomie, urmând să stabilească numărul evaluărilor sumative și al notelor în funcție de specificul clasei și al curriculumului.

Pentru liceeni, perioada de susținere a tezelor se extinde la întreaga lună finală a semestrului, față de ultimele două săptămâni anterior. Totodată, timpul de verificare a tezelor crește de la 2 la 5 zile, iar analiza rezultatelor – de la 5 la 10 zile, locul verificării fiind decis de profesor.

Regulamentul include prevederi speciale pentru elevii cu cerințe educaționale speciale care învață după Plan Educațional Individualizat (PEI). Elevii și părinții vor fi informați, contra semnătură, despre certificarea studiilor și opțiunile de continuare. Evaluarea în baza PEI are aceleași efecte juridice ca evaluarea standard, inclusiv pentru promovare și admitere la examene.

Sunt clarificate și regulile privind catalogul electronic și sistemele informaționale (SIME), inclusiv validarea datelor, corectarea erorilor și securitatea informațiilor. În caz de neclarități, interpretarea se face în favoarea elevului.

„Prin aceste modificări, Ministerul Educației și Cercetării urmărește o evaluare mai echitabilă, mai transparentă și mai adaptată nevoilor fiecărui elev. În perioada următoare, cadrele didactice și conducerea școlilor vor fi informate despre aplicarea noilor prevederi prin sesiuni dedicate”, a declarat Valentina Olaru, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share