Individ de 44 de ani, trimis în judecată în dosarul unei femei traficate pentru exploatare sexuală în Atena

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a cauzei penale în care un bărbat de 44 de ani este învinuit de trafic de ființe umane.

Potrivit acuzării, în decembrie 2012, cetățeanul român, împreună cu alte persoane, ar fi recrutat o femeie sub pretextul angajării ca chelneriță bine plătită și a organizat deplasarea acesteia în Atena, Grecia, în scopul exploatării sexuale comerciale. Inculpatul ar fi achitat biletul de autobuz pe ruta Chișinău–Atena, plecarea fiind organizată de la Gara de Sud din Chișinău.

Ajunsă în Grecia, femeia a fost cazată într-o locuință din Atena, unde i-au fost confiscate actele, iar ulterior, prin violență fizică și psihică, a fost constrânsă să ofere servicii sexuale contra plată. Victima a revenit în Republica Moldova la 4 ianuarie 2013, după ce soțul acesteia a amenințat că va sesiza poliția.

Un complice al inculpatului a fost trimis în judecată în anul 2024. Bărbatul vizat în prezenta cauză nu își recunoaște vina și urmează să facă declarații în instanță. Acesta a mai fost anterior judecat în România și Republica Elenă.

Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 12 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share