Primăria municipiului Bălți intenționează să procure două unități de tehnică specializată pentru evacuarea deșeurilor, care vor fi transmise Întreprinderii Municipale ”DRCD Bălți”.
Viceprimarul municipiului, Vitalie Balan, a dispus conducerii ÎM ”DRCD Bălți” să prezinte specificațiile tehnice necesare pentru achiziționarea utilajelor, până la sfârșitul săptămânii curente, pentru a permite inițierea rapidă a procedurilor de achiziție.
Achiziția urmărește sporirea eficienței activității întreprinderii, îmbunătățirea calității serviciilor de evacuare a deșeurilor și consolidarea bazei materiale și tehnice a serviciilor municipale.
Primăria municipiului Bălți continuă astfel să modernizeze sectorul gospodăriei comunale și să asigure condiții mai bune pentru locuitorii municipiului.