Guvernul vrea să modifice regulile privind tichetele de masă

Guvernul urmează să examineze un proiect de hotărâre prin care sunt propuse modificări la Regulamentul cu privire la modul de operare cu tichetele de masă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.227/2018. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Finanțelor și este inclus pe agenda ședinței de mâine a Executivului.

Documentul prevede înlocuirea termenului „card de plată” cu „instrument de plată” pe tot parcursul Regulamentului, precum și eliminarea unor prevederi considerate depășite, inclusiv cele legate de seriile numerice ale tichetelor de masă.

Proiectul mai clarifică condițiile de acordare a tichetelor de masă, stabilind că acestea se oferă în baza contractelor colective de muncă, a actelor normative la nivel de unitate sau a contractelor individuale de muncă, prin ordinul conducătorului entității.

Totodată, sunt introduse prevederi explicite pentru salariații care lucrează atât în schimburi de zi, cât și de noapte, fiind reglementat modul de calcul al valorii tichetelor în funcție de numărul de ore lucrate, inclusiv pentru munca de noapte.

Proiectul mai stabilește că, la încetarea raporturilor de muncă, angajatorul nu poate solicita restituirea instrumentului de plată, iar salariatul păstrează dreptul de a utiliza sumele deja transferate până la expirarea termenului de valabilitate a tichetelor.

De asemenea, este propusă majorarea limitei maxime a valorii nominale a tichetului de masă de la 55 la 70 de lei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share