Un rus și un german, arestați în Germania pentru sprijinirea separatiștilor din Donbas

Un cetățean rus, Suren A., și un cetățean german, Falko H., au fost arestați miercuri în apropiere de Berlin, fiind suspectați de organizarea de transferuri de fonduri și bunuri către zone separatiste pro-ruse din estul Ucrainei, a anunțat parchetul federal german, citat de AFP.

Cei doi sunt acuzați de sprijinirea unor ”organizații teroriste străine”, respectiv ”republicile populare Donețk și Lugansk”, teritorii ucrainene anexate ilegal de Rusia în 2022. Arestările au avut loc în districte din Brandenburg, regiunea din jurul Berlinului.

Din 2016, cei doi bărbați ”au deținut funcții de responsabilitate în cadrul unei asociații care organiza transportul de provizii de bază și produse medicale, dar și drone, către Donbas”, potrivit parchetului. Suren A. a finanțat transferuri de bunuri și peste 14 000 de euro, iar Falko H. a călătorit de mai multe ori în Donbas și a participat la distribuirea mărfurilor.

Parchetul german a subliniat că, de la invazia rusă asupra Ucrainei din februarie 2022, Berlinul a devenit atât un important susținător european al Kievului, cât și o țintă a campaniilor de dezinformare și spionaj atribuite Kremlinului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share