Premierul Danemarcei: ”Putem negocia toate aspectele politice. Dar nu ne putem negocia suveranitatea”

Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a declarat joi că Danemarca dorește să continue ”un dialog constructiv cu aliații săi” privind Groenlanda și securitatea în Arctica, dar cu respectarea ”integrității sale teritoriale”, relatează AFP.

”Putem negocia toate aspectele politice: securitate, investiții, economie. Dar nu ne putem negocia suveranitatea”, a subliniat Frederiksen într-un comunicat.

Aceasta a precizat că chestiunea suveranității nu a fost abordată în urma anunțului președintelui american Donald Trump despre un proiect de acord cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Potrivit lui Frederiksen, NATO este pe deplin conștientă de poziția Danemarcei, iar discuțiile lui Rutte cu Trump nu au vizat suveranitatea Groenlandei.

Prim-ministrul danez a subliniat că și-a coordonat eforturile pe parcursul întregului proces cu guvernul groenlandez și că a menținut un dialog strâns cu NATO, discutând regulat cu secretarul general Mark Rutte, înainte și după întâlnirea acestuia cu Trump la Davos.

”Regatul Danemarcei dorește să continue un dialog constructiv cu aliații săi privind modalitățile de întărire a securității în Arctica, inclusiv ”Domul de Aur” american, cu condiția ca acest lucru să se facă cu respectarea integrității noastre teritoriale”, a adăugat Mette Frederiksen.

Potrivit Reuters, după întâlnirea cu Rutte, Donald Trump a afirmat că aliații din Arctica de Vest ar putea ajunge la un acord care să permită implementarea sistemului de apărare antirachetă ”Domul de Aur” și accesul la resurse minerale, blocând în același timp ambițiile Rusiei și Chinei în regiune.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share