O delegație a României a efectuat o vizită de lucru în Ialoveni

La Ialoveni a avut loc o vizită de lucru a delegației României, condusă de Roxana Mircea, menită să întărească dialogul instituțional și parteneriatele transfrontaliere cu autoritățile publice locale din Republica Moldova.

În cadrul întrevederii, au fost discutate oportunități de dezvoltare locală, schimb de bune practici și valorificarea programelor europene de finanțare. Un accent deosebit a fost pus pe dezvoltarea capacităților profesionale ale specialiștilor din administrația publică locală pentru elaborarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene.

Delegația României a prezentat exemple concrete de proiecte realizate în România, evidențiind lecțiile învățate și impactul pozitiv al finanțărilor europene asupra comunităților.

“Mulțumim delegației României și dnei Roxana Mircea pentru deschiderea și expertiza împărtășită, precum și pentru oportunitatea de învățare, care contribuie la consolidarea capacităților instituționale și la dezvoltarea durabilă a orașului Ialoveni,” au declarat autoritățile locale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share