Peste 170 de școli și-au sistat activitatea din cauza poleiului

Un număr de 174 de instituții de învățământ primar și secundar din Republica Moldova și-au sistat activitatea luni, 26 ianuarie, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, în special a poleiului. Elevii și profesorii vor recupera orele neefectuate pe parcursul anului școlar.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în alte 129 de instituții lecțiile s-au desfășurat online, iar 29 de școli au aplicat un format mixt, cu prezență fizică și instruire la distanță. În 841 de instituții, reprezentând peste 74% din total, procesul educațional a continuat în regim normal, cu prezență fizică.

Decizia a fost luată după ce, pe 25 ianuarie, Ministerul Educației și Cercetării a recomandat instituțiilor de învățământ și autorităților locale să analizeze situația fiecărei școli și să aplice, dacă este necesar, un regim special de desfășurare a lecțiilor, în contextul condițiilor meteo dificile.

Tot pe fondul ghețușului, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a avertizat că ambulanțele pot ajunge cu întârziere la pacienți. În ultimele 24 de ore au fost raportate 10 cazuri de blocare a autosanitarelor: patru în Chișinău, trei la Strășeni, două la Căușeni și unul la Cimișlia. În cinci cazuri, ambulanțele transportau pacienți, iar în celelalte se deplasau la solicitări de urgență. Pentru deblocare a intervenit Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Situația a afectat și sistemul spitalicesc. Unitatea de Primiri Urgențe a Institutului de Medicină Urgentă a înregistrat, pe 25 ianuarie, un număr record de 374 de pacienți în decurs de 24 de ore, majoritatea după căzături pe suprafețe acoperite cu polei. Potrivit instituției, acesta este cel mai mare număr de pacienți înregistrat vreodată într-o singură zi.

Cei mai mulți pacienți au necesitat evaluări traumatologice și neurochirurgicale. Mai multe persoane au suferit fracturi, inclusiv deschise, unele necesitând intervenții chirurgicale de urgență, iar altele au avut nevoie de imobilizare cu ghips. De asemenea, au fost înregistrate traumatisme neurochirurgicale care au impus internarea în spital.

Autoritățile au îndemnat populația să manifeste prudență maximă, în condițiile în care drumurile și trotuarele rămân periculoase.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share