Radu Marian critică reacțiile politice după criza energetică

Deputatul PAS Radu Marian a comentat criza energetică de ieri, provocată de o pană de curent la nivel regional, afirmând că intervenția rapidă a specialiștilor din sectorul energetic și a autorităților a permis restabilirea alimentării cu energie electrică în doar câteva ore, în pofida consecințelor bombardamentelor rusești din Ucraina.

În același timp, parlamentarul a criticat reacțiile unor politicieni și comentatori, pe care le-a calificat drept cinice și iresponsabile, acuzându-i că au speculat incidentul în scopuri politice.

”Merită să apreciem eforturile energeticienilor noștri și celor de la Ministerul Energiei și Guvern care au lucrat intens ieri să restabilească lumina doar în câteva ore, după o pană de curent la nivel regional, cauzată de consecințele bombardamentelor rusești în Ucraina.

Dar merită și să tragem cu un ochi și la reacțiile dezgustătoare ale unor fruntași politici și comentatori, în special a celor din partidul lui Ceban, care au luat în derâdere incidentul serios de ieri, au făcut glume proaste, au diminuat suferința ucrainenilor și consecințele războiului Rusiei asupra regiunii noastre.

Pentru cei din partidul „man”, orice incident, orice intemperie, este doar o ocazie să-și facă PR și să facă atacuri politice. Au uitat complet să aibă grijă de Chișinău – oraș care e fără buget de 2 ani, care e îngropat în corupție (în „leamuri” și „poamă”), oraș care nu a avut parte de niciun proiect major de infrastructură de când Ceban e primar. În Chișinău, străzi ca 31 august stau în paragină deja de 3 ani, au fost stopate inițiativele sociale, iar mai multe drumuri și trotuare, chipurile reparate, se strică după 2 ani. În schimb, ne-am ales cu sute de promisiuni încălcate – nici parcări, nici bilete electronice în transport public, nici plan urbanistic general etc.

Ei nu mai au timp de chișinăuieni, pentru că toată ziua se ocupă de planificatul postărilor, live-urilor și editarea paginilor de wikipedia.
Să țineți minte aceste personaje care, în momentele grele pentru țară, când e nevoie de unitate, aruncă cu mizerii și își fac politică. Iar când o vină și o să ceară votul, să le dați un răspuns pe măsură”, este mesajul publicat de Radu Marian.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share