Ambasada Republicii Moldova în Italia a venit cu precizări privind actele de identitate și cetățenia Republicii Moldova, în contextul modificărilor recente ale legislației și al informațiilor eronate apărute în spațiul public.
Potrivit misiunii diplomatice, lipsa, expirarea sau neperfectarea actelor de identitate nu duc la pierderea cetățeniei Republicii Moldova, iar pașaportul sau cartea de identitate au doar rolul de a confirma cetățenia, fără a o conferi sau anula.
Ambasada precizează că minorii care au fost documentați cel puțin o dată cu pașaport sau buletin de identitate, chiar dacă actele sunt expirate, nu sunt vizați de noile reglementări. Procedura de recunoaștere a cetățeniei se aplică doar persoanelor care, până la împlinirea vârstei de 18 ani, nu au fost documentate deloc cu acte de identitate ale Republicii Moldova.
Reprezentanța diplomatică îndeamnă cetățenii să se informeze corect și anunță că, pentru clarificări suplimentare, aceștia se pot adresa Ambasadei Republicii Moldova în Italia sau consulatelor generale din Padova și Milano.