Administrația Trump a transmis Iranului, prin mai multe canale, că este deschisă unei întâlniri pentru negocierea unui acord, în contextul tensiunilor tot mai mari din Orientul Mijlociu, informează telegraph.md, cu referire Axios.
Demersul diplomatic are loc în paralel cu o consolidare masivă a prezenței militare americane în Golful Persic, ceea ce sporește miza unor eventuale negocieri menite să prevină o lovitură militară asupra Iranului și declanșarea unui conflict regional de amploare.
Surse regionale afirmă că Turcia, Egipt și Qatar încearcă să organizeze o întâlnire între emisarul Casei Albe, Steve Witkoff, și oficiali iranieni de rang înalt, care ar putea avea loc la Ankara, chiar în cursul acestei săptămâni.
”Lucrurile avansează. Facem tot ce putem”, a declarat un oficial din una dintre țările implicate. Un al doilea oficial american a confirmat că o întrevedere SUA–Iran în Turcia este posibilă în perioada următoare.
Oficiali de la Washington spun că președintele Donald Trump nu a luat încă o decizie finală privind o eventuală lovitură militară împotriva Iranului și rămâne deschis unei soluții diplomatice. Totuși, SUA nu știu dacă liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, va autoriza diplomații să încheie un acord acceptabil pentru partea americană.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat duminică pentru CNN că ”țări prietene” încearcă să construiască încredere între SUA și Iran, calificând aceste eforturi drept ”rodnice”.
”Văd posibilitatea unei alte runde de discuții dacă echipa de negociere a SUA va urma ceea ce a spus președintele Trump: să ajungă la un acord corect și echitabil, care să garanteze că nu vor exista arme nucleare”, a afirmat Araghchi.
În același timp, premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, a efectuat sâmbătă o vizită la Teheran, unde s-a întâlnit cu Ali Larijani, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului. Ulterior, Larijani a scris pe platforma X că ”formarea unui cadru pentru negocieri este în desfășurare”. De asemenea, președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a discutat telefonic cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, îndemnându-l să accepte o întâlnire cu oficiali ai administrației Trump.
Președintele SUA a declarat sâmbătă seara, la bordul aeronavei Air Force One, că speră într-un acord.
”Sper că vor negocia ceva acceptabil. Pot negocia un acord satisfăcător, fără arme nucleare. Ar trebui să facă asta. Nu știu dacă o vor face. Dar discută cu noi. Discută serios cu noi”, a spus Trump.
De cealaltă parte, ayatollahul Ali Khamenei a adoptat un ton dur într-un discurs susținut duminică la Teheran, acuzând SUA că vor să ”devoreze” Iranul și să preia controlul asupra resurselor sale.
”Americanii ar trebui să știe că, dacă vor începe un război, de această dată va fi un război regional”, a avertizat liderul suprem iranian, fără a face vreo referire la negocieri.