Alternativa Clinic, fondată de profesorul Veaceslav Moșin, a încheiat oficial campania privind proiectul Promoția de Aur, în cadrul căreia au fost selectate mai multe cupluri care vor beneficia de procedura Fertilizare In Vitro (FIV) la un preț special. Proiectul s-a desfășurat în perioada 12-31 ianuarie și a avut ca scop identificarea a 10 cupluri.
„Mulțumim pentru încredere! Promoția de Aur s-a încheiat cu succes! Vă mulțumim din suflet pentru interesul extraordinar acordat promoției dedicate FIV. În această perioadă am fost cu adevărat copleșiți de numărul mare de solicitări! Din dorința de a veni în sprijinul cât mai multor cupluri care își doresc un copil, am decis să extindem promoția, oferind pachetul la prețul special de 60 000 MDL la peste 20 de cupluri, unui număr mai mare de cupluri decât era prevăzut inițial!”, anunță responsabilii de la clinică.
Aceștia afirmă că interesul ridicat a confirmat încă o dată cât de mare este nevoia de soluții moderne, accesibile și eficiente în tratamentul infertilității.
„Suntem recunoscători tuturor celor care ne-au ales și ne-au permis să le fim alături într-un moment atât de important. Pentru noi, fiecare cuplu înseamnă o poveste, o speranță și o responsabilitate. Alternativa Clinic va continua să dezvolte programe și inițiative care să ofere șanse reale și sprijin profesionist celor care își doresc să devină părinți”, se menționează în mesaj.
Alternativa Clinic este un centru medical de excelență și inovație în sănătatea reproductivă. În cadrul centrului activează o echipă multidisciplinară ultra-specializată în diagnosticul și tratamentul celor mai complexe cazuri de infertilitate. Laboratorul de Fertilizare In Vitro este dotat cu echipamente de ultimă generație, specialiști experimentați și standarde internaționale. Sub ghidajul profesorului Veaceslav Moșin, expert FIV și fondator al primului laborator FIV din Republica Moldova în 1994, în cadrul Alternativa Clinic sunt implementate cele mai inovatoare, moderne și eficiente tehnici de reproducere umană asistată.