Judecătorul Corneliu Guzun, audiat în procesul de evaluare, cu intervenții ale unor persoane terțe

Judecătorul Corneliu Guzun, aflat în proces de evaluare în calitate de fost vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost audiat astăzi de Completul D al Comisia de Evaluare a Judecătorilor.

Audierea a vizat aspecte ce țin de integritatea financiară a magistratului, inclusiv posibila existență a unor averi inexplicabile în perioada celor 12 ani supuși evaluării. Potrivit informațiilor prezentate, aceste suspiciuni se referă la anii 2013, 2014, 2015, 2019, 2023 și 2024, fiind analizate donații din partea membrilor familiei, cheltuieli de vacanță și alte tranzacții relevante.

La solicitarea judecătorului, în cadrul procedurii au fost audiate și persoane terțe, audierea acestora având loc în ședință închisă. Totodată, în ședința publică, membrii completului au examinat eventuale situații de conflict de interese ce ar viza integritatea etică a magistratului.

Audierea a fost înregistrată, iar partea publică urmează să fie publicată pe canalul de YouTube al Comisiei, în termen de trei zile. În cel mult o lună, Completul D va întocmi un raport motivat, prin care va propune promovarea sau nepromovarea judecătorului în urma evaluării.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share