Universitatea de Stat din Moldova a aderat la alianța universitară europeană UNITA, la invitația Universității de Vest din Timișoara, membru fondator al alianței. Subiectul a fost prezentat și discutat în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al USM, prezidată de rectorul Igor Șarov.
Potrivit informațiilor prezentate, UNITA reunește 12 universități de cercetare și educație din 7 țări europene – Portugalia, Spania, Franța, Italia, România, Elveția și Ucraina – și însumează peste 250 000 de studenți și aproximativ 21 000 de cadre didactice și personal administrativ. Alianța este una dintre cele 65 de alianțe universitare europene sprijinite de Comisia Europeană prin Inițiativa Universităților Europene.
În cadrul ședinței, reprezentanții Universității de Vest din Timișoara au prezentat oportunitățile generate de aderarea USM la UNITA, care includ dezvoltarea proiectelor comune de cercetare și inovare, accesul la consorții europene de finanțare, extinderea mobilităților academice pentru studenți și cadre didactice, precum și diversificarea ofertei educaționale prin programe comune și cursuri internaționale multilingve.
Totodată, aderarea presupune consolidarea cooperării cu mediul socio-economic european, stimularea transferului tehnologic și creșterea vizibilității internaționale a Universității de Stat din Moldova.
Cu ocazia vizitei la Chișinău, delegația Universității de Vest din Timișoara a avut întrevederi cu conducerea USM, discuțiile fiind axate pe implementarea cooperării instituționale și valorificarea oportunităților oferite de rețeaua UNITA pentru dezvoltarea universității.
