Autoritățile din Germania, Grecia și România au arestat astăzi doi bărbați, un cetățean român de 37 de ani și unul grec de 54 de ani, suspectați de tentativă de sabotaj împotriva unor nave militare germane în portul Hamburg, potrivit Eurojust.
Suspecții, angajați în portul Hamburg, ar fi încercat anul trecut să avarieze mai multe corvete destinate Marinei Germane, aflate într-un șantier naval. Ancheta indică mai multe acte de sabotaj, printre care introducerea a peste 20 de kilograme de pietriș abraziv în blocul motor al navelor, perforarea conductelor de apă dulce, îndepărtarea capacelor rezervoarelor de combustibil și dezactivarea sistemelor electronice de siguranță.
Procurorii avertizează că, dacă intervențiile nu ar fi fost descoperite la timp, acestea ar fi putut provoca avarii majore, întârzieri în plecarea navelor și periclitarea operațiunilor Marinei Germane.
Arestările au fost efectuate în baza mandatelor emise de Parchetul din Hamburg, iar în paralel au avut loc percheziții la locuințele suspecților din Germania, Grecia și România, de unde au fost ridicate probe relevante.
Operațiunea a implicat mai multe instituții: Parchetul General Hamburg și Poliția Landului Hamburg în Germania, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tracia, Judecătorul de instrucție din Komotini și Poliția de Investigații Criminale în Grecia, precum și DIICOT, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța în România.
