Chipul unui heruvim asemănător premierului Giorgia Meloni, înlăturat dintr-o frescă restaurată la o bazilică din Roma

Frescă restaurată la bazilica San Lorenzo in Lucina cu chipul unui heruvim asemănător premierului Giorgia Meloni

La patru zile după izbucnirea unei polemici în Italia, chipul unui heruvim dintr-o frescă recent restaurată la bazilica San Lorenzo in Lucina din Roma, care semăna izbitor de mult cu premierul Giorgia Meloni, a fost înlăturat, informează AFP.

Controversa a început sâmbătă, când un articol din La Repubblica a dezvăluit, însoțit de fotografii, că un înger dintr-o capelă a bazilicii avea trăsături surprinzător de asemănătoare cu cele ale șefei guvernului italian. Premierul Giorgia Meloni a reacționat cu umor, postând pe Instagram fotografia presupusului său portret și comentând: „Nu, chiar nu semăn cu un înger”.

Artistul voluntar care a realizat restaurarea, Bruno Valentinetti, a declarat pentru La Repubblica că a șters chipul respectiv marți seara, la cererea Curiei, autoritatea centrală a Bisericii. Inițial, restauratorul a negat că ar fi reprezentat-o pe Meloni, însă ulterior a recunoscut: „Da, era Meloni, dar în același stil cu tabloul care era acolo înainte”.

Bazilica San Lorenzo in Lucina, situată la câțiva metri de sediul guvernului italian, a fost în ultimele zile vizitată de un număr neobișnuit de mare de curioși. Fluxul de vizitatori s-a redus miercuri la prânz, probabil din cauza ploii torențiale din Roma. Arianna De Gregoriis, o tânără de 23 de ani, a revenit pentru a verifica dacă imaginea a fost într-adevăr ștearsă. Ea a declarat: „Ieri am venit să văd această reprezentare și, după ce am citit că a fost ștearsă, m-a intrigat și mai mult și am vrut să mă întorc să văd”. Tânăra a apreciat că „introducerea unei persoane politice într-un loc sacru ca acesta și, în general, într-o operă de artă, nu este un mesaj pozitiv”.

Miercuri, institutul care gestionează bunurile artistice din Roma a anunțat printr-un comunicat că orice intervenție de restaurare necesită o cerere de autorizare „însoțită de o schiță a imaginii”. Institutul, aflat în subordinea Ministerului Culturii italian, a dispus sâmbătă o inspecție a frescei.

Sursa informațieiNews.ro
Total
0
Shares
 
Total
0
Share