VIDEO Ofițerii vamali au depistat 100 000 de țigarete la Cahul

Ofițerii vamali verifică un autoturism Dacia Duster în Cahul, descoperind țigarete ilegale

Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au contracarat o tentativă de transport ilicit al produselor din tutun, prevenind astfel introducerea acestora pe piața neagră de consum.

În cadrul unei misiuni de control desfășurate în municipiul Cahul, ofițerii vamali au oprit pentru verificări un autoturism de model Dacia Duster, condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani. În urma controlului amănunțit, au fost depistate mai multe cutii ce conțineau 100 000 de țigarete, echivalentul a 5 000 de pachete de țigări, transportate fără acte de proveniență sau documente legale.

Produsele din tutun au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana vizată riscă sancțiuni contravenționale. Investigațiile sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

Serviciul Vamal își reafirmă angajamentul de a combate ferm contrabanda și de a asigura respectarea legislației vamale, prin acțiuni constante de control, menite să protejeze interesele economice ale statului și siguranța cetățenilor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share