Corupția rămâne cea mai mare problemă a sistemului de justiție din Republica Moldova, potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie în care respondenții au fost întrebați care sunt principalele trei probleme ale justiției, fiind rugați să înceapă cu cea mai gravă.
Conform datelor, 57% dintre respondenți au indicat corupția sau mita drept principala problemă a sistemului de justiție. Pe locul al doilea se situează cumătrismul și lipsa meritocrației în selectarea specialiștilor, menționate de 15% dintre participanții la sondaj. Același procent, 15%, a fost atribuit neprofesionalismului, incompetenței sau corectitudinii deficitare a specialiștilor din domeniu.
De asemenea, 11% dintre respondenți consideră că în sistemul de justiție „nu se face dreptate” și nu sunt respectate legea și drepturile omului. Alte probleme menționate includ tergiversarea examinării cauzelor, atitudinea indiferentă față de cetățeni, lipsa de cadre, influența politică, costurile mari ale proceselor și neexecutarea hotărârilor judecătorești, fiecare dintre acestea fiind indicate de procente mai mici.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1125 de respondenți, iar răspunsurile au fost oferite liber, fără prezentarea unor variante prestabilite. Datele reflectă percepția publică asupra funcționării sistemului de justiție și nivelul ridicat de neîncredere față de capacitatea acestuia de a asigura corectitudinea și legalitatea actului de justiție.
Datele arată că principalii indicatori privind percepția problemelor din justiție sunt în creștere față de sondajul similar efectuat în 2023 și prezentat public în februarie 2024.


Sondajul a fost realizat de Magenta Consulting la comanda IPRE.
