Ofițerii Direcției investigarea criminalității transfrontaliere și ai Direcției de urmărire penală din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, împreună cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au reținut un tânăr din raionul Sângerei, suspectat de organizarea migrației ilegale spre Uniunea Europeană.
Potrivit materialelor acumulate, acesta ar fi transportat ilegal patru cetățeni străini, originari din Bangladesh, India și Pakistan, pe direcția de nord a Republicii Moldova. Aceștia au fost interceptați de autorități înainte de a traversa frontiera de stat.
