PSDE, 29 de ani de activitate politică în serviciul oamenilor

Logo PSDE și simboluri politice reprezentând 29 de ani de activitate în Republica Moldova
AI
EnglishFrançaisРусский

Ieri, 8 februarie 2026, Partidul Social Democrat European (PSDE) a marcat 29 ani de activitate politică.

“Sunt aproape trei decenii de implicare activă în viața politică a Republicii Moldova, ani cu perioade diferite: la guvernare și în opoziție, cu realizări și provocări, dar mai ales cu dedicare constantă în slujba cetățenilor și a interesului național.

Cu o istorie solidă și tradiții politice puternice, PSDE este un partid al oamenilor profesioniști și cu experiență, care a demonstrat de-a lungul timpului capacitatea de a face față provocărilor și de a obține rezultate concrete, atât la nivel central, cât și la nivel local.

Rămânem ferm angajați față de valorile social-democrate și față de parcursul european al țării, militând pentru o societate mai echitabilă, solidară și prosperă pentru toți cetățenii.

PSDE va continua să joace un rol important pe eșichierul politic din țară, promovând politici social orientate, care să pună în prim plan omul și să asigure dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova. PSDE și-a asumat inițierea dialogului cu alte partide politice în vederea consolidării unui pol de stânga social-democrat şi pro-european. Într-un context marcat de dificultăţi economice, presiuni sociale şi incertitudini regionale, Republica Moldova are nevoie de o social-democraţie modernă, de politici publice centrate pe cetăţean, de o economie echitabilă şi de o guvernare orientată spre binele comun.

PSDE face parte din marea familie social-democrată europeană și internațională, fiind membru asociat al Partidului Socialiștilor Europeni, (PES), al doilea că mărime grup în Parlamentul European, și membru cu drepturi depline al Internaționalei Socialiste.

Formațiunea politică a fost fondată pe 8 februarie 1997 sub denumirea de „Mișcarea pentru o Moldovă Democratică și Prosperă”. La 15 aprilie 2000, partidul își schimbă denumirea în Partidul Democrat din Moldova, iar la 10 februarie 2008 are loc fuzionarea cu Partidul Social Liberal. La 20 noiembrie 2022, la Congresul X extraordinar, formațiunea adoptă actuala denumire – Partidul Social Democrat European”, scrie în comunicatul de presă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share