Peste 1 300 de primării din România au intrat în grevă

Protestul a implicat peste 1.300 de primării din România împotriva reformei administrației publice
AI
EnglishFrançaisРусский

Peste 1 300 de primării din România au intrat astăzi în grevă de avertisment, timp de două ore, ca formă de protest față de reforma administrației publice promovată de Guvernul condus de Ilie Bolojan, informează telegraph.md, cu referire la Hotnews.ro

Greva s-a desfășurat între orele 10:00 și 12:00 și a vizat proiectul de reformă a administrației locale și centrale. Protestul a fost organizat de Sindicatul Salariaților Comunelor și Orașelor din România (SCOR) și a avut loc simultan cu o dezbatere la Palatul Parlamentului, la care a participat și premierul.

„Greva este organizată de către Sindicatul Național SCOR, este rezultatul unui vot intern în structurile noastre și, cu lipsa câtorva voturi de abținere, este unanimitate în a se organiza. Prin urmare, acțiunea se desfășoară în toate primăriile în care avem organizații sindicale, 1.370 de primării. Ne așteptăm că vor fi acțiuni de solidaritate și în primării care nu sunt afiliate în sindicatul nostru”, a declarat Dan Cârlan, președintele SCOR, pentru Agerpres.

Potrivit agendei oficiale, de la ora 10:30, premierul Ilie Bolojan a participat la dezbaterea cu tema „Reforma administrativă, politica de reducere a cheltuielilor publice și impactul acestora asupra comunelor din România”, organizată de Asociația Comunelor din România.

Luni seară, într-un interviu la Digi24, șeful Guvernului a afirmat că autoritățile locale se confruntă cu dezechilibre financiare majore și a vorbit despre posibilitatea unei reorganizări administrativ-teritoriale.

„În România veniturile proprii ale primăriilor acoperă doar un sfert din cheltuielile de personal, iar actualul model de finanțare nu mai poate fi menținut pe termen lung”, a spus Ilie Bolojan.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share