În săptămâna 2-6 februarie 2026, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au totalizat aproximativ 1,3 miliarde lei, conform informațiilor operative.
Autoritatea fiscală a continuat să promoveze conformarea voluntară a contribuabililor, utilizând vizitele fiscale ca instrument eficient în acest scop. În această perioadă, angajații Serviciului Fiscal de Stat au efectuat 396 vizite fiscale la 371 de contribuabili.
Direcția generală control a emis 42 de decizii privind încălcări ale legislației fiscale, stabilind obligații suplimentare la buget în valoare totală de 9,5 milioane lei. Din această sumă, 7,4 milioane lei reprezintă impozite, taxe, majorări de întârziere și alte plăți, iar 2,1 milioane lei sunt amenzi aplicate.
Totodată, au fost emise 94 de decizii pentru restituirea sumelor TVA, acceptându-se restituirea a 173,07 milioane lei.
Pentru stingerea obligațiilor fiscale restante, în aceeași perioadă, prin executare silită au fost încasate 43,64 milioane lei.
De asemenea, Serviciul Fiscal de Stat a preluat la evidență 6 dosare cu bunuri confiscate în valoare totală de 1 500 lei. Din comercializarea acestor bunuri confiscate, în Bugetul de stat au fost transferate mijloace bănești în sumă de 50,59 mii lei.



