Codul educației urmează să fie actualizat printr-un proiect de lege care introduce o serie de măsuri menite să îmbunătățească calitatea învățământului și să ofere sprijin atât elevilor, cât și cadrelor didactice. Proiectul a fost examinat de Comisia pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
Printre principalele prevederi se numără consolidarea rețelei școlare, crearea grupelor de sprijin pentru copiii cu dizabilități și acordarea de indemnizații pentru tinerii care aleg să-și continue cariera în învățământul profesional tehnic.
Documentul prevede extinderea accesului la programe de studiere a limbii române pentru copiii reveniți din diasporă și pentru copiii cetățenilor străini, ca urmare a creșterii numărului de solicitări. Totodată, vor fi create grupe de suport pentru copiii cu dizabilități severe, cu un număr redus de elevi și asistate de două cadre didactice, menținând integrarea acestora în clasele de bază. Clasele de suport vor fi organizate și în școlile auxiliare, permițând elevilor continuarea studiilor încă trei ani după absolvirea clasei a IX-a.
O altă prevedere este reintroducerea notelor în clasa a IV-a, începând cu 1 septembrie 2026, pentru disciplinele de examen. În ultimii zece ani, învățătorii au utilizat un sistem de descriptori („excelent”, „foarte bine” etc.).
Inițiativa legislativă mai prevede acordarea de indemnizații pentru tinerii specialiști repartizați în instituții de învățământ profesional tehnic și în învățământul superior. Sprijinul financiar va fi oferit în primii cinci ani de activitate didactică, calculați de la data repartizării.
Modificările vizează și reorganizarea instituțiilor publice de învățământ general pentru a reduce decalajele dintre școlile mici și cele mari. Este vorba despre reorganizarea a 73 de școli mici, unde învață aproximativ 1 328 de elevi, sub 0,5% din totalul de peste 330 000 de elevi. Dintre acestea, 63 se vor reorganiza într-un alt format instituțional. În prezent, aproape 91 de școli au mai puțin de 50 de elevi, iar 247 au mai puțin de 90 de elevi.
Elevii transferați în urma reorganizării vor beneficia de transport școlar și de o alocație lunară în valoare de 1 000 de lei, timp de doi ani, pentru a acoperi costurile deplasării. Și cadrele didactice vor primi sprijin: profesorii vor fi reîncadrați, prioritar, în instituțiile din raion, cu acoperirea cheltuielilor de transport. Profesorii care nu pot fi angajați în raion pot fi repartizați în alte regiuni, beneficiind de o indemnizație de relocare de până la 300 000 de lei.
Începând cu 1 ianuarie 2027, instituțiile de învățământ cu peste 400 de elevi vor putea administra în mod independent resursele financiare. Directorul instituției va gestiona bugetul și va planifica achizițiile fără a depinde de administrația publică locală. În prezent, 939 de școli sunt deja la autonomie financiară, iar alte 172 de școli sunt gestionate de contabilitatea organelor locale.
Proiectul reglementează și criterii clare de încetare a contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată ale directorilor adjuncți și obligativitatea organizării concursurilor publice pentru ocuparea acestor funcții. Actualmente, aproape 39% dintre adjuncți ocupă funcția pe termen nelimitat, iar alți 27% sunt în interimat.
Alte prevederi se referă la recunoașterea și echivalarea calificărilor didactice, reglementarea gestionării căminelor studențești și instituirea unui mecanism financiar centralizat pentru internaționalizare.
Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, va fi propus Parlamentului spre examinare și aprobare în prima lectură.



