VIDEO Amendamentul Bandalac ar fi fost exclus din procedura legislativă

Deputatul Alexandr Berlinschii anunță excluderea amendamentului Bandalac din legea avocaturii AI
EnglishFrançaisРусский

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, anunță că amendamentul controversat la Legea cu privire la avocatură a fost exclus din proiectul de lege aflat astăzi pe ordinea de zi a Parlamentului. Decizia a fost luată după ce parlamentarul a pus ferm în discuții acest document.

”În calitate de membru al Comisiei juridice pentru numiri și imunități, am pus ferm în discuție amendamentul scandalos înaintat de doamna Bandalac și acceptat de legislatura trecută. Un amendament care distorsiona grav echilibrul sistemului avocaturii și crea riscuri serioase pentru independența profesiei de avocat. În urma discuțiilor din comisie, ni s-a comunicat oficial că acest amendament a fost exclus în întregime din textul proiectului de lege, revenindu-se la redacția inițială a legii”, a anunțat Alexandr Berlinschii.

Deputatul Partidului Nostru consideră această decizie drept „un pas important” pentru corectarea unor abuzuri legislative și pentru respectarea principiilor statului de drept. El a mai declarat că va continua să intervină ori de câte ori vor exista tentative de a introduce prevederi periculoase în legi ce vizează justiția și drepturile cetățenilor.

Amintim că anul trecut PAS a inițiat modificarea Legii avocaturii, care a stârnit nemulțumiri din partea avocaților, care au declarat că se încearcă impunerea unui control politic asupra ramurii. Avocații au acuzat că modificările au fost votate „prin ușa din spate”, fără consultări publice reale. Amendamentele contradictorii au vizat schimbări în structura de conducere a Uniunii Avocaților și limitarea unor garanții profesionale. Tot atunci, avocații au intrat în grevă generală, iar ulterior s-a renunțat la aceste amendamente. Astăzi, documentele au apărut din nou pe ordinea de zi a Parlamentului, fiind inclus la inițiativa majorității PAS.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share