VIDEO LOC propune reforma administrației locale cu amalgamare voluntară și stimulente financiare până în 2034

Alexandru Bujorean prezintă reforma administrației locale cu amalgamare și stimulente financiare
EnglishFrançaisРусский

Liga Orașelor și Comunelor propune o reformă a administrației publice care să permită amalgamarea localităților doar cu acordul acestora, să ofere stimulente financiare clare și să transfere mai multe atribuții către primării. Reprezentanții partidului au prezentat un concept, potrivit căruia, comunitățile să aibă mai mult control asupra propriului buget, asupra proiectelor locale și asupra deciziilor.

Conceptul de amalgamare a fost prezentat de copreședintele partidului, primar al orașului Leova, Alexandru Bujorean. În cadrul unei conferințe de presă la IPN, acesta a explicat că planul prevede un sprijin financiar mai consistent pentru localitățile care aleg să se unească, inclusiv un stimulent de cel puțin 3 000 de lei pentru fiecare locuitor și un transfer anual de două până la cinci milioane de lei, garantat până în 2034. Fondurile ar urma să ajungă direct în bugetul noii primării.

Partidul propune ca reforma să prevadă stimulente fiscale permanente: 5% din TVA colectat pe teritoriul noii primării, 50% din impozitul pe venit al persoanelor juridice și 100% din impozitul pe venit al persoanelor fizice la locul de reședință. Potrivit lui Alexandru Bujorean, aceste măsuri ar consolida bugetele locale și ar reduce dependența primăriilor de transferurile de la centru.

Totodată, reforma propusă de LOC prevede transformarea consiliilor raionale în consilii regionale de dezvoltare. Noile structuri ar urma să gestioneze proiecte cu impact regional, cum ar fi rețelele magistrale de apeduct și sistemele integrate de gestionare a deșeurilor.

Conceptul prevede transferul unor atribuții importante către primăriile amalgamate, în domenii precum cultura, educația, sportul, turismul și protecția socială. De asemenea, LOC propune instituirea unei poliții locale, aflate în subordinea primarului, finanțată din bugetul local și cu competențe în ordine publică, urbanism, protecția mediului, comerț stradal și disciplină în trafic.

Alexandru Bujorean a subliniat importanța reformei, precizând că efectele acesteia se vor resimți timp de zeci de ani asupra cetățenilor, comunităților locale și întregii țări. Potrivit lui, reforma trebuie să aducă beneficii reale oamenilor și să fie orientată spre nevoile comunităților, nu doar spre optimizarea sau reducerea numărului de primării.

„Vrem să credem că, indiferent de culorile și simpatiile politice, toți actorii politici, societatea civilă și mediul academic vor fi implicați pe larg în procesul de consultări. Iar propunerile care vin, inclusiv de la partidele extraparlamentare, vor fi luate în calcul în procesul de elaborare a reformei”, a adăugat primarul orașului Leova, care a trecut prin procesul de amalgamare voluntară.

Sursa informațieiIPN
Total
0
Shares
 
Total
0
Share