Vicepreședintele Parlamentului, deputat PSRM, Vlad Batrîncea a criticat activitatea ministrului Energiei și situația din sectorul energetic, în cadrul dezbaterilor din Parlament asupra moțiunii de cenzură privind politicile ministerului.
La începutul discursului, acesta a atras atenția asupra responsabilității politice a conducerii domeniului și a amintit despre situațiile unor foști miniștri. „Multor miniștri din această sală li s-a aplaudat, dar există o tradiție bună — după aceste aplauze, ministrul peste noapte dispare”, a declarat Batrîncea.
Deputatul a afirmat că, de-a lungul anilor, autoritățile nu au rezolvat problemele sistemice din energetică, însă continuă să transfere responsabilitatea asupra perioadelor anterioare. „Fiecare ministru nou vine aici și ne descoperă America, că civilizația începe cu el. Nu, trebuie să răspundeți și pentru ultimii cinci ani”, a spus acesta.
Batrîncea a criticat modul de achiziție a gazelor naturale, menționând că autoritățile nu au asigurat din timp contracte avantajoase. „Vara, în loc să cumpărați gaz la cel mai mic preț pentru întreg anul, guvernul se ocupa de ziare. În rezultat, toamna cetățenii cumpără gaz la cele mai mari prețuri ale sezonului”, a declarat vicepreședintele Parlamentului.
Un subiect separat l-a constituit situația financiară a companiilor energetice de stat și nivelul salariilor conducerii acestora. „1,5 milioane de lei pe an primește un director. În țară au rămas aproximativ două milioane de cetățeni, dintre care un milion sunt pensionari și persoane cu dizabilități. Cine plătește aceste salarii generoase?”, a spus Batrîncea.
Potrivit acestuia, „Moldova-Gaz obține profit împreună cu Consiliul de administrație, Moldovatransgaz, fără să facă nimic, dă rețelele în chirie și obține supraprofituri, iar Energocom are venituri de sute de milioane de lei lunar”.
Vicepreședintele Parlamentului a subliniat că majorarea tarifelor afectează grav populația, în special persoanele în vârstă. „Știți cum trăiesc astăzi pensionarii când primesc aceste facturi? Cu crize, cu probleme de sănătate. Parcă trăim în două realități paralele”, a declarat acesta.
El a acuzat autoritățile de lipsă de solidaritate cu cetățenii și de cheltuieli excesive pentru aparatul administrativ. „Îndemnați oamenii să economisească, iar voi creați ministere noi, administrații, cumpărați automobile de serviciu, oficii luxoase. La o asemenea sărăcie în țară, să aveți asemenea clădiri — este rușinos”, a spus Batrîncea.
Vicepreședintele Parlamentului a invocat și lipsa de transparență în formarea tarifelor, precum și utilizarea regimului de stare de urgență. „Sub pretextul stării de urgență ați majorat facturile și tarifele retroactiv. Atunci care este problema să le reduceți retroactiv?”, a declarat acesta.
El a adăugat că „Curtea de Conturi și chiar ONG-urile care v-au susținut au indicat asupra lipsei de transparență în procesul de formare a tarifelor de achiziție”.
În finalul discursului, Vlad Batrîncea a subliniat necesitatea asumării responsabilității politice și revizuirii politicii tarifare în interesul cetățenilor, menționând că Parlamentul trebuie să ofere o evaluare a acțiunilor Ministerului Energiei.



