Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră și Serviciului Fiscal de Stat, au deconspirat o schemă infracțională, prin care în anul 2024 două companii de transport spre Uniunea Europeană și Rusia au ascuns de la autorități venituri, ce ar fi adus în bugetul statului 2 800 000 lei impozite.
Mai exact, companiile care efectuau curse ocazionale cu 12 autocare ar fi acționat prin șase conducători de autocare și însoțitori de bord. Astfel, aceștia au indicat date false în foaia de parcurs, în speță număr mai mic de pasageri; iar în ceea ce privește statele și orașele în care călătoreau acestea nici nu erau specificate, ceea ce contravine legii.
Prin urmare, au urmat 17 percheziții în Chișinău. De la fața locului a fost ridicată suma de peste 500.000 lei care ar proveni din schema investigată, precum și documente contabile privind transportarea pasagerilor, obiecte de lux din metale prețioase. Urmare a audierilor, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) le-a atribuit celor doi administratori ai companiilor vizate statutul procesual-penal de bănuit.
Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.



