Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în comun cu funcționarii vamali, au contracarat două tentative de scoatere ilicită din țară a mijloacelor financiare în valută străină.
Primul caz a fost înregistrat pe ruta Chișinău – Antalya, după ce, în timpul formalităților de control, a fost identificată o pasageră care nu a declarat autorităților suma de 17 502 dolari SUA, pe care o deținea asupra sa. Persoana documentată este o nerezidentă, în vârstă de 74 de ani.
Cel de-al doilea caz a fost înregistrat pe ruta Chișinău – Veneția, după ce o altă pasageră a tăinuit prezența sumelor de 16 070 euro și 500 dolari SUA, pe care nu le-a declarat în cadrul controlului vamal. Persoana documentată este o nerezidentă, în vârstă de 73 de ani.
Mijloacele financiare au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul contravențional.
Reprezentanții Poliției de Frontieră reamintesc că respectarea regulilor la trecerea frontierei și colaborarea cu autoritățile contribuie la menținerea unui climat de ordine și siguranță.



