Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un proiect de lege care introduce reguli noi pentru prevenirea și combaterea practicilor comerciale neloiale în lanțul de aprovizionare cu produse agricole și alimentare, în relațiile dintre furnizori și cumpărători.
Inițiativa urmărește transpunerea integrală a Directivei (UE) 2019/633 și crearea unui cadru juridic distinct pentru acest domeniu. Proiectul stabilește o listă de practici interzise, printre care întârzierile la plată peste 30 de zile pentru produsele perisabile și peste 45 de zile pentru celelalte produse, modificarea unilaterală a contractelor, anularea comenzilor cu preaviz scurt, transferul nejustificat al costurilor către furnizori sau represaliile comerciale, inclusiv delistarea produselor.
Legea se va aplica în special situațiilor în care furnizorii au o putere economică mai mică decât cumpărătorii, criteriul fiind stabilit prin praguri de cifră de afaceri. Documentul prevede că relațiile comerciale trebuie să fie reglementate prin contracte scrise, inclusiv în format electronic, care să conțină elemente obligatorii precum prețul, termenele de plată și condițiile de livrare. Clauzele care contravin interdicțiilor vor fi considerate nule.
Consiliul Concurenței va fi autoritatea competentă pentru aplicarea și monitorizarea legii, inclusiv examinarea plângerilor și sancționarea încălcărilor, iar Ministerul Agriculturii va avea rol de monitorizare a implementării.
Potrivit autorilor, proiectul este destinat în special protejării producătorilor agricoli, fermierilor și întreprinderilor mici și mijlocii, prin îmbunătățirea disciplinei de plată, reducerea presiunilor comerciale și creșterea transparenței contractuale în sectorul agroalimentar.



