ULTIMA ORĂ Nouă persoane au rămas fără cetățenia Republicii Moldova după ce au săvârșit fapte deosebit de grave care prejudiciază interesele statului

ULTIMA ORĂ // Nouă persoane au rămas fără cetățenia Republicii Moldova după ce au săvârșit fapte deosebit de grave care prejudiciază interesele statului
EnglishFrançaisРусский

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova în cazul a nouă persoane. Documentul a fost semnat la 25 februarie 2026 și intră în vigoare la data semnării.

Potrivit informațiilor oficiale, măsura vizează persoane care au deținut și continuă să dețină funcții în cadrul așa-numitelor entități neconstituționale din stânga Nistrului, iar doi dintre cei vizați ar fi participat de partea separatiștilor în conflictul armat din 1992, scrie SPPOT.

Procedura de retragere a cetățeniei a fost inițiată de Agenția Servicii Publice, la sesizarea Serviciului de Informații și Securitate, în temeiul art.22 alin.(1) lit.c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, care prevede retragerea cetățeniei în cazul persoanelor care „au săvârșit fapte deosebit de grave prin care prejudiciază interesele Republicii Moldova”.

Cetățenia Republicii Moldova a fost retrasă următoarelor persoane:

  • Buga Igor, născut în 1964 în Republica Moldova(
  • Casap Stanislav, născut în 1983 în Republica Moldova;
  • Cravciuc Vadim, născut în 1970 în Republica Moldova;
  • Gorodețcaia Elena, născută în 1975 în Republica Moldova;
  • Guzun Victor, născut în 1979 în Republica Moldova;
  • Juc Vladislav, născut în 1976 în Republica Moldova;
  • Leontiev Oleg, născut în 1967 în Republica Moldova;
  • Levițchii Vadim, născut în 1967 în Federația Rusă;
  • Mova Ruslan, născut în 1972 în Republica Moldova.

Decretul poate fi contestat în instanța de judecată în termenul prevăzut de legislație.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share