Doi tineri, de 21 și 23 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de comiterea unei tâlhării. Un al treilea suspect, în vârstă de 25 de ani, a fost anunțat în căutare internațională.
Potrivit materialelor cauzei penale, în noiembrie 2024, pe timp de noapte, cei trei, având fețele acoperite, ar fi pătruns în locuința unei femei de 66 de ani din localitatea Micleușeni, raionul Strășeni. Aceștia ar fi agresat victima și ar fi amenințat-o cu moartea pentru a o constrânge să le predea bani și alte bunuri de valoare.
După ce au sustras mai multe bunuri, suspecții ar fi părăsit locul faptei cu un autoturism, deplasându-se într-o direcție necunoscută și lăsând victima imobilizată în locuință.
Reținerea acestora a fost posibilă în urma unui complex de măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală desfășurate de polițiștii și procurorii din Strășeni, în comun cu ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, cu suportul polițiștilor din Batalionul cu Destinație Specială „Fulger”, au fost ridicate mai multe bunuri relevante pentru cauză, trei arme deținute ilegal, precum și mașina utilizată la comiterea infracțiunii.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tâlhărie. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 8 la 10 ani, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.



