VIDEO PAS a respins solicitările opoziției privind audieri parlamentare pe tema drumurilor, eliberărilor din detenție și majorării TVA pentru HORECA

VIDEO // PAS a respins solicitările opoziției privind audieri parlamentare pe tema drumurilor, eliberărilor din detenție și majorării TVA pentru HORECA
EnglishFrançaisРусский

Majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) nu a susținut, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, mai multe solicitări ale opoziției privind organizarea de audieri și crearea unor comisii de anchetă pe subiecte considerate de aceasta de interes public.

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a cerut organizarea unor audieri parlamentare cu participarea procurorilor și a Guvernului în legătură cu presupuse delapidări de fonduri la realizarea proiectelor de infrastructură rutieră. El a amintit că anterior au fost desfășurate acțiuni de urmărire penală ample în dosare privind corupția și însușirea fondurilor naționale și externe alocate infrastructurii.

„După iarnă vedem starea drumurilor. A devenit cunoscut despre scheme de cashback-uri, despre faptul că în loc de 10 centimetri de asfalt se puneau 7. Poate fi vorba despre delapidări în proporții deosebit de mari”, a declarat Batrîncea, subliniind că Parlamentul ar trebui să audieze procuratura și Guvernul pentru a stabili dimensiunea prejudiciilor, perspectivele de recuperare a banilor și măsurile de sancționare a celor vinovați.

Un deputat PAS a declarat că Parlamentul nu poate da curs solicitării PSRM de a organiza audieri pe un caz penal concret, menționând că nu pot fi chemați procurorii pentru a discuta un dosar individual.

Potrivit informațiilor prezentate în public, printre persoanele vizate în cea mai recentă investigație a Centrului Național Anticorupție s-ar regăsi și un primar afiliat PAS, fiind vorba despre fonduri presupus delapidate în cadrul programului „Satul European”.

În aceeași ședință, Vlad Batrîncea a propus includerea pe ordinea de zi a subiectului privind crearea unei comisii parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor care au dus la eliberarea unor persoane condamnate la detenție pe viață. El a amintit că Parlamentul a audiat anterior procurorul general fără a interveni în dosare concrete și că aceste audieri au contribuit la clarificarea unor cazuri de rezonanță.

„Acum un an am promis că vom crea o comisie parlamentară pentru a stabili circumstanțele care au dus la eliberarea persoanelor condamnate la detenție pe viață. Atunci inițiativa a fost respinsă. Astăzi vedem noi cazuri când persoane legate de traficul ilegal de droguri sunt eliberate în baza unui decret prezidențial. Considerăm că Parlamentul este obligat să revină la acest subiect”, a declarat vicepreședintele Parlamentului.

Majoritatea PAS nu a susținut nici această inițiativă.

De asemenea, Batrîncea a solicitat audierea prim-ministrului în legătură cu declarațiile privind intenția de majorare a TVA pentru sectorul HORECA până la 18%, avertizând că o asemenea măsură ar reprezenta „o lovitură grea” pentru industrie, ar reduce competitivitatea și ar pune presiune suplimentară pe mediul de afaceri într-un moment dificil pentru economie.

Și această solicitare a fost respinsă de majoritatea parlamentară PAS.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share