Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a discutat la Washington cu oficiali ai Departamentului de Stat al SUA despre accelerarea cooperării pentru construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș și continuarea modernizării Sistemului Electroenergetic Național.
În cadrul vizitei, ministrul s-a întâlnit cu Christopher Smith, secretar adjunct pentru Europa și Eurasia din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, și cu Kevin Covert, director pentru Afaceri Est-Europene. Discuțiile au vizat cooperarea bilaterală în sectorul energetic, sprijinul oferit de Statele Unite pentru reformele din domeniu, consolidarea securității energetice și atragerea investițiilor private americane în proiecte energetice.
Un subiect central l-a constituit construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș, proiect strategic pentru interconectarea deplină a sistemului energetic al Republicii Moldova cu piața europeană. Linia va avea aproximativ 190 km, dintre care 70 km pe teritoriul Republicii Moldova și 120 km pe teritoriul României, urmând să devină a treia interconexiune de 400 kV dintre cele două state. Proiectul este finanțat integral de Statele Unite printr-un grant de 130 milioane de dolari.
Ministrul a avut o întrevedere și cu reprezentanții Biroului de Control al Activelor Străine al Trezoreriei SUA, unde au fost discutate etapele procesului de revenire în proprietatea statului a activelor de alimentare cu combustibil de aviație de la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”, inclusiv evaluarea și aprobarea negocierilor pentru preluarea activelor Lukoil International GmbH.
Dorin Junghietu a subliniat angajamentul autorităților de a menține controlul statului asupra activului de la aeroport, cu posibilitatea atragerii unor operatori privați cu experiență, după modelul practicilor europene.



