Un cetățean străin a fost prins cu sume nedeclarate de valută la Aeroportul Chișinău

Un cetățean străin a fost prins cu sume nedeclarate de valută la Aeroportul Chișinău
EnglishFrançaisРусский

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au oprit o tentativă de transportare ilegală a mijloacelor financiare în valută străină.

Incidentul a avut loc în timpul controlului pasagerilor care urmau să se îmbarce pe ruta Chișinău – Istanbul. În urma scanării bagajului de mână al unui călător, au fost observate obiecte asemănătoare bancnotelor, ceea ce a stârnit suspiciuni.

Echipa comună a dispus un control fizic al bagajului, ocazie cu care au fost descoperite sume nedeclarate de 5 885 euro, 9 283 dolari americani și 70 020 ruble rusești.

Persoana implicată este un cetățean străin în vârstă de 62 de ani.

Mijloacele bănești au fost ridicate și pot fi confiscate special, iar cetățeanul riscă sancțiuni contravenționale conform prevederilor articolului 43¹ și alineatului (10) din articolul 287 al Codului Contravențional.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share