Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații, în colaborare cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, au destructurat o rețea de exploatare sexuală care acționa în Chișinău. În rețea erau implicate șapte fete, dintre care trei erau adolescente.
Membrii grupului infracțional sunt șase tineri cu vârste între 20 și 30 de ani. Aceștia au fost reținuți cu sprijinul angajaților „Fulger” și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, la solicitarea PCCOCS. Doi dintre suspecți fuseseră reținuți și plasați în arest încă în noiembrie 2025, iar acum au fost reținuți și ceilalți patru.
Victimele, cu vârste între 15 și 20 de ani, provin din familii cu probleme sociale și financiare din nord-estul și centrul țării. Membrii rețelei au profitat de situația lor precară, promițându-le câștiguri mari. În perioada octombrie 2025 – februarie 2026, suspecții au închiriat apartamente în Chișinău, unde organizau transportarea clienților. Comunicarea cu aceștia se făcea telefonic, folosind cartele fără abonament pentru a evita identificarea. Între ei, suspecții comunicau prin aplicația mobilă criptată Telegram.
Pentru a-și găsi clienții, membrii rețelei publicau anunțuri pe diverse platforme despre prestarea serviciilor sexuale. Deși promiteau venituri mari și condiții avantajoase, victimele erau manipulate, controlate și menținute într-o stare de dependență, inclusiv prin constrângeri psihologice și amenințări că vor anunța rudele și apropiații despre activitatea lor.
În urma informațiilor operative, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților din Chișinău. Au fost ridicate mai multe obiecte relevante pentru anchetă, printre care carduri bancare, cartele telefonice, acte de identitate ale victimelor și bani în diverse valute, proveniți din exploatarea sexuală.
Urmărirea penală continuă pentru infracțiunea de trafic de ființe umane, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii. Victimele au primit asistență socială și sprijin psihologic, iar două dintre ele au fost cazate în centre de plasament.
Poliția și PCCOCS atenționează cetățenii, în special tinerii, să fie prudenți în mediul online și să nu transmită imagini sau materiale intime persoanelor cunoscute pe internet. „Expedierea unor astfel de imagini poate favoriza fapte de șantaj, estorcarea de sume financiare sau atragerea în scheme de exploatare sexuală”, se menționează.
Totodată, se recomandă evitarea distribuirii datelor personale și a conținutului sensibil și sesizarea imediată a autorităților în cazul în care cineva devine victimă a unor astfel de fapte.



