EXCLUSIV Raportul Poliției pentru 2025: Droguri, escrocherii, corupție și accidente; infracțiunile informatice au crescut cu 280%

EnglishFrançaisРусский

Peste 20 de mii de infracțiuni au fost înregistrate în Republica Moldova în anul 2025, iar mai multe tipuri de infracționalitate au crescut semnificativ, inclusiv cele legate de droguri, escrocherii, corupție sau infracțiuni informatice. Datele apar în raportul anual privind activitatea Poliției pentru anul 2025, care urmează să fie prezentat deputaților în cadrul unei ședințe ce va avea loc în următoarele zile.

Potrivit documentului consultat de redacția noastră, pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 20 126 infracțiuni, cu 989 mai puține decât în 2024, ceea ce reprezintă o scădere de 4,7%. Totuși, raportul arată că această reducere generală ascunde creșteri la mai multe categorii de infracțiuni grave.

Cele mai multe infracțiuni au fost înregistrate în municipiul Chișinău, unde au fost raportate 6 913 cazuri, ceea ce reprezintă 34,3% din totalul infracțiunilor din țară. Cele mai afectate sectoare ale capitalei sunt Buiucani, Centru și Botanica.

Escrocheriile au devenit una dintre cele mai răspândite infracțiuni. În 2025 au fost documentate 3 345 cazuri, cu 446 mai multe decât în anul precedent, ceea ce reprezintă o creștere de 15,38%. În paralel, infracțiunile legate de droguri au crescut cu aproape 26%, ajungând la 1 301 cazuri.

Raportul evidențiază și creșteri spectaculoase la alte infracțiuni. Cazurile de corupere activă au crescut cu peste 121%, iar păstrarea ilegală a armelor a crescut cu aproape 82%. În același timp, infracțiunile informatice au înregistrat cea mai mare creștere procentuală, de 280%.

În ansamblu, cele mai multe infracțiuni sunt cele contra patrimoniului, care reprezintă 39,3% din total. Urmează infracțiunile din domeniul transporturilor, cu 19,5%, precum și infracțiunile contra sănătății publice și ordinii publice.

Fenomenul drogurilor continuă să se extindă. În 2025 au fost pornite 1 301 cauze penale pentru infracțiuni legate de droguri, iar în cadrul perchezițiilor au fost ridicate peste 100 kg de substanțe narcotice. Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la aproximativ 56 914 757 lei.

Raportul menționează și 57 de dosare penale pentru trafic de ființe umane și trafic de copii, în cadrul cărora au fost identificate 89 de victime, inclusiv 23 de minori.

Presiunea asupra Poliției rămâne ridicată. În 2025, la numărul unic de urgență 112 au fost înregistrate 295 269 apeluri pentru intervenția Poliției, ceea ce înseamnă aproximativ 809 apeluri pe zi. Timpul mediu de reacționare la intervenții a fost de aproximativ 30 de minute.

Situația este gravă și în traficul rutier. Pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 2 224 accidente rutiere, cu 10,4% mai multe decât în 2024. În urma acestor accidente, 189 de persoane au decedat, iar 2 593 au fost rănite. Printre victime se numără 554 de minori, dintre care 12 și-au pierdut viața.

Un alt indicator care arată amploarea fenomenului infracțional este numărul intervențiilor Poliției. În registrul informațiilor criminalistice au fost înregistrate 38 7511 informații despre infracțiuni și incidente pe parcursul anului 2025.

Potrivit raportului, rata criminalității în Republica Moldova este de 92,43 infracțiuni la 10 000 de locuitori, iar aproximativ 64% dintre infracțiuni sunt comise în mediul urban.

Raportul Poliției arată că, deși numărul total al infracțiunilor a scăzut ușor, anumite fenomene infracționale devin tot mai grave și mai complexe, în special cele legate de escrocherii, droguri și criminalitate informatică.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share